BISERICA CREȘTINĂ DUPĂ EVANGHELIE S-A ADRESAT COMISIEI DE LA VENEȚIA ÎN LEGĂTURĂ CU PRESIUNILE BISERICII ORTODOXE ASUPRA NOII CONSTITUȚII

Virgil Achihai - Presedintele Uniunii Bisericilor Crestine dupa Evanghelie

Virgil Achihai – Președintele Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie

Nr.1026/05.07.2013

Către
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
COMISIA DE LA VENEȚIA

Biserica Creștină după Evanghelie din România, unul dintre cele 18 culte recunoscute de Statul Român, dorește să vă aducă la cunoștință pe această cale, faptul că NU ESTE DE ACORD, SUB NICIO FORMĂ, ca în Constituție să fie menționat distinct un anume Cult sau Biserică.

Adevărul istoric este că TOATE CULTELE, într-un mod specific lor, și-au adus cu bună credință și nu de puține ori în condiții grele, contribuția lor la păstrarea identității naționale, la constituirea și modernizarea Statului Român.

A evidenția în Constituție această contribuție ca majoră și definitorie pentru un cult religios, considerăm că atribuie Bisericii, ca instituție divino-umană, un loc pe care nu are chemarea să-l solicite într-un stat ce se declară în Legea 489/2006, privind regimul general al cultelor, ca NEUTRU față de orice credință religioasă și care prin reprezentanții săi la cel mai înalt nivel, au subliniat în repetate rânduri caracterul laic al Statului.

Tocmai de aceea și în concordanță cu smerenia ce trebuie să caracterizeze trăirea creștină, niciun Cult sau Biserică din România, NU TREBUIE SĂ DEPUNĂ EFORTURI INTENSE PENTRU A FI NOMINALIZAT DISTINCT în Legea Fundamentală a Statului Român.

Orice menționare în Constituție a unui Cult sau altuia, nu face decât să deschidă calea, ca pe viitor și într-un mod perfect justificat din punct de vedere juridic, reprezentanții acelui Cult să solicite, autorităților publice centrale și locale, privilegii de orice formă care vor conduce, mai devreme sau mai târziu, la DISCRIMINARE ȘI INTOLERANȚĂ RELIGIOASĂ, cu consecințe extrem de grave pentru pacea socială.

Cu considerație,

Președinte,
Virgil Achihai

Biserica Crestina dupa Evanghelie s-a adresat Comisiei de la Venetia din cauza nominalizarii preferentiale a Bisericii Ortodoxe in Noua Constitutie

Un răspuns to “BISERICA CREȘTINĂ DUPĂ EVANGHELIE S-A ADRESAT COMISIEI DE LA VENEȚIA ÎN LEGĂTURĂ CU PRESIUNILE BISERICII ORTODOXE ASUPRA NOII CONSTITUȚII”

  1. Elisei Says:

    Dacă suntem O BISERICĂ trebuie să fim uniți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: