BLOGUL LUI PETRICĂ PLEŞA LA DOI ANI DE EXISTENŢĂ

Posted in PENTRU TOŢI PRIETENII BLOGULUI MEU on 08/12/2012 by Petrică Pleşa

S-au scurs, aproape fără să observăm, doi ani de la deschiderea blogului meu. Ţin să mulţumesc tuturor vizitatorilor pentru timpul alocat citind şi/sau audiind materialele postate. M-au încurajat de-a dreptul toate comentariile pe care le-aţi făcut. Regret lipsa de consecvenţă în ce priveşte frecvenţa postării de noi materiale, (aceasta din motive justificate), sperând ca în viitor să pot corecta acest inconvenient, dacă Dumnezeu mă va binecuvânta şi cu sănătatea corespunzătoare.

Vă urez tuturor, din toată inima, multă sănătate şi binecuvântări cereşti dar şi materiale, cu toată dragostea, al vostru neînsemnat,

Petrică Pleşa
07.12.2012

Reclame

DUHUL SFÂNT ŞI RUGĂCIUNEA

Posted in PENTRU TOŢI PRIETENII BLOGULUI MEU, PETRICĂ PLEŞA - ARTICOLE with tags , , , , , , , on 19/10/2012 by Petrică Pleşa

DUHUL SFANT SI RUGACIUNEA

Referindu-mă tot la punctul trei din „Informarea de la lucrările Consiliului Naţional” (16-17 martie a.c. – Braşov ) „Transformarea caracterului prin Biblie”, (a se vedea revista „Calea Credinţei”, ianuarie-aprilie 2012) aş dori să punctez pe scurt importanţa Duhului Sfânt şi a rugăciunii pentru atingerea acestui deziderat.

Textul de bază al cugetării este : Evrei 9:1-9 (m-aş bucura să-l citiţi acum) şi pornesc de la versetul 9 :

„Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvârşirea cerută de cugetul lui”

Cele două lucruri prezentate comparativ sunt „Cortul Întâlnirii” ridicat de Moise în pustia Sinai după chipul ce i se arătase pe munte (Exodul 25:9; 25:40; 26:30; 27:8), pe de-o parte şi Templul lui Solomon şi respectiv al lui Zorobabel, ultimul încă în funcţiune în momentul scrierii epistolei, însă dărâmat după un timp scurt. Pasajul din capitolul 9:1-9 prezintă succint Locul Sfânt şi Locul Prea Sfânt. Acesta din urmă avea „un altar de aur pentru tămâie, chivotul legământului…” şi, vorba autorului: „Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri” (9.v.5 b)

Pe altarul de aur pentru tămâiere trebuia să fie arsă în mod permanent tămâie mirositoare (preparată după o reţetă unică specială, de o valoare simbolistică excepţională vizând rugăciunile noastre) conform textelor: Exodul 30:7-8; v.34-35.
Corespondentul din noi al Locului Prea Sfânt din Cortul Întâlnirii apoi din cele două Temple vechi testamentale, dărâmate, îl reprezintă duhul nostru din Templul Duhului Sfânt al trupului nostru:

„Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt…?”
(1 Corinteni 6:19 etc).

În duhul nostru are loc adevărata închinare plăcută lui Dumnezeu după spusele Domnului Isus în discuţia cu femeia samariteancă:

„Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să se închine în duh şi în adevăr”
(Ioan 4:23-24).

În acest loc prea sfânt din noi, prin analogie cu lăcaşurile de închinare mai sus amintite, se află şi „altarul de aur pentru tămâiere”. Tămâia de altădată, simbolizează „rugăciunile sfinţilor, ale tuturor sfinţilor”, aşa cum este scris în Apocalipsa lui Ioan 5:8-9

„Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau:
„Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat…”

Tot în Apocalipsa 8:3-4 este scris:

„Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea Scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.”

Pe altarul profund al inimilor noastre, aceste rugăciuni trebuie aduse necurmat, („Rugaţi-vă neîncetat” 1 Tesaloniceni 5:17 etc) precum tămâia mirositoare preparată în condiţiile (simbolice ale) „meşteşugului făcătorului de mir: să fie sărată, curată şi sfântă” ( Exodul 30:35 ). Doar în aceste condiţii, „rugăciuni sărate, (tot ce veţi cere cu credinţă : Matei 21:22; Iacov 5:15;), rugăciuni curate (rugăciunea fierbinte a celui neprihănit: Iacov 5:16; când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva…: Marcu 11:25) şi rugăciuni sfinte (rugaţi-vă prin Duhul Sfânt (Iuda v.20), aşadar, numai astfel de rugăciuni vor ajunge „captate” în potirele de aur din Cer, vor ajunge pe Altarul de aur care este înaintea Scaunului de Domnie al lui Dumnezeu din Locul Prea Sfânt al Adevăratului Cort care a fost ridicat nu de om ci de Domnul (Evrei 8:2).

Aş dori să-mi închei cugetarea printr-o întrebare serioasă:

CARE ESTE SITUAŢIA TEMPLULUI TRUPULUI TĂU (ŞI AL MEU) ÎN CALITATE DE TEMPLU AL DUHULUI SFÂNT, VIZÂND STAREA ALTARULUI PENTRU TĂMÂIERE DIN EL ?

Vă prezint în final, versificat şi alegoric, ceva ce, încă în frageda mea copilărie, fratele Nelu Guşu din Braşov ne-a prezentat prin predica sa, reamintindu-i-o spre înviorare.
Poezia mi-am compus-o la împlinirea a 63 de ani de viaţă.

SĂ NU AJUNG NICICUM, NICICÂND,
UN TEMPLU-N DĂRÂMARE

„Ah! Altarele Tale, Doamne al Oştirilor,
Împăratul meu şi Dumnezeul meu!”
(Psalm 84:3)

Cugetător la lucrurile sfinte,
De Templul Celui Sfânt preocupat,
Citind istoria de mai-nainte
Cum templele pe rând s-au dărâmat,

Ar fi dorit să vadă-n ilustrare
Prin prisma unui pictor genial
Unul din vechiul templu-n dărâmare
Solicitând în grabă, aşadar,

Pictură încă nemaiîntâlnită
Sinistru-avea să fie-acel tablou
Ce în curând drept l e c ţ i e e x p l i c i t ă
Avea să-l aibă-un prieten drept cadou…

Cum zilele treceau încet, agale,
Clientul îşi imagina, „visând”
Acoperiş zburând prin vânt, rafale,
Coloane de susţinere… căzând…

…Şi în sfârşit sosise autorul…
Clientul, cu un gest nerăbdător,
Grăbit luă din mâna lui, tabloul,
Vorbindu-i agitat, dar şi-n umor:

„Ce văd aici, nu are-asemănare
Cu ceea ce-am cerut să îmi lucrezi;
Tu îmi prezinţi un templu «în picioare»…
N-ai înţeles? Ori n-ai ştiut să pictezi?”

„Te rog”, răspunse pictorul, „aşteaptă…
Analizează ce e mai divin
Aici în templu: altaru-n partea dreaptă!…
… Priveşte!… Vezi ceva… ceva subtil?”

…T â r z i u… observă cum, cu-ndemânare
Păianjenu-şi ţesu în mod discret
O pânză pe altar… şi-n d ă r â m a r e
Văzuse templul, pictoru-nţelept…

Să nu ajung nicicum, nicicând,
Un templu-n dărâmare!

26 aprilie 2010

Click AICI pentru versiunea audio a poeziei de mai sus !

INTEGRITATE

Posted in PENTRU TOŢI PRIETENII BLOGULUI MEU, PETRICĂ PLEŞA POEZII SCRISE on 19/06/2012 by Petrică Pleşa

Regele si lingusitorii sai ipocriti

Tăcerea se așterne în atmosfera sumbră;
Cuprinși sunt de emoții slujbașii adunați…
A fețelor lumină ascunsă e de umbră,
Având să dea răspunsuri când fi-vor invitați.

Se-aude-n întrebare a regelui dorință:
Ar vrea să știe sincer, direct și personal
Ce crede fiecare despre a lui ființă
Ca rege-n maiestate, despot ori suveran.

Cu promisiunea fermă, purtând a sa dovadă:
„O piatră nestemată la fiece răspuns… ”
Au început să curgă elogii în cascadă,
Iar regele, în glorie-nălțat fu de nespus…

…Dar undeva, în colțul cel fără de onoare,
Cu mintea frământată, sta un slujbaș sărman,
Când regele-l întreabă: „Pe tine ce te doare?”
„Stăpâne! Adevărul, să-l cumperi, vrei, cu bani?!?

Mă voi abține, iată, și cugetu-mi în pace
Și nepătat luci-va precum un diamant!”
„Ei, haide, spune totuși părerea-ți «mai stângace»
Și-avea-vei răsplătire, așa cum am jurat.”

„Ascultă, Maiestate, ascult-a mea umilă
Și sinceră părere despre Măria Ta,
Chiar dacă soarta-mi fi-va lipsită de-a Ta milă…
…Eu cugetul, prin vorbe, nu mi-l voi întina:

Un om ca orișicare din noi ești, cu greșeală;
Ce ne deosebește e următorul fapt:
«Când noi greșim, e una, chiar de n-avem sfială;
Când Tu greșești, e alta, și-o simte-ntregul stat!…»”
*
Sfârșise întâlnirea… Sosise iată, ceasul
Când fericiți, slujbașii primiseră-al lor dar;
În schimb, cel de la urmă, umil mișcându-și pasul,
Fu ridicat de rege la rang de… cancelar.
*
După un timp, slujbașii venit-au plini de ură:
„Aceste pietre scumpe sunt false!” au strigat
„Da, știu!” fuse răspunsul, „sunt însă pe măsură
Cu falsurile voastre prin cari m-ați lăudat!”
*
Mai mult decât această posibilă-ntâmplare,
Scriptura ne vorbește de „cugetul curat”
De sfântă îndrăzneală… și făr′ exagerare
Să fie vorbe bune când e de-apreciat.
*
Rămâi mereu în colțul cel fără de onoare…
Când mintea frământată-ți va fi, ca „rob sărman”,
Iar cineva-ntreba-va: „Pe tine ce te doare?”
Răspunde-i: „Adevărul, eu nu mi-l vând pe bani!”

Te vei „abține” astfel și cugetul în pace
Și nepătat luci-va precum un diamant,
Și-n fine, de vei spune părerea ta „stângace”,
El, Domnu’-ți răsplăti-va așa cum a jurat.

Petrică Pleşa
(Poezie dedicată fiului meu la vârsta de 34 de ani.
Ideea poeziei este preluată din înțelepciunea poporului român)

BIBLIA – BAZA EDUCAŢIEI CREŞTINE

Posted in PENTRU TOŢI PRIETENII BLOGULUI MEU, PETRICĂ PLEŞA - ARTICOLE on 19/06/2012 by Petrică Pleşa

Biblia - Sfanta Scriptura - Cartea noastra de capatai

O componentă de seamă a educaţiei creştine o constituie formarea caracterului după etalonul biblic (a se vedea punctul 3 al „Informării…” de la pagina 20 a revistei „Calea Credinţei” nr. 380-381, ianuarie-aprilie 2012). Printre însuşirile esenţiale ale caracterului creştin se numără şi „integritatea”. Aş dori să o prezint sub trei aspecte:

(I) aspectul curăţiei cugetului
(II) aspectul îndrăznelii sfinte
(III) aspectul stopării oricărei forme de compromis linguşitor, vizând relaţiile dintre oameni.

I. În ce priveşte curăţia cugetului, aceasta este legată strâns de credinţa adevărată. Iată câteva texte care oglindesc curăţia cugetului creştinului:

„…dragostea care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.” (1 Tim. 1:5);
„…şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut şi au căzut din credinţă” (1 Tim. 1:19);
„…ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat” (1 Tim. 3:9);
„Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora; pe tine însuţi păzeşte-te curat.” (1 Tim. 5:22);
„Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi…” (2 Tim. 1:3);
„Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor…” (Rom. 9:1);
„Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu…” (2 Cor. 1:12);
„Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…” Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!” Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?” Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot…” (Fapte 23 v.1:5).

Pavel stătea cu şira spinării dreaptă, cu fruntea sus şi cu ochii aţintiţi la cei ce-l ascultau, dată fiind curăţia cugetului pe care o declara cu toată îndrăzneala şi nu cu diplomaţia unei viclenii sfidătoare, ostentative, întâlnită azi în mod perfid la tot pasul. Mărturia lui a provocat o ripostă rapidă şi dură din partea marelui preot. Mă întreb, de ce oare Pavel nu recunoscu pe Anania ca mare preot? Să-i fi lipsit uniforma?… I-a lipsit cu siguranţă însuşirea de caracter atât de deranjantă pe care Pavel tocmai o declarase şi pe care, în calitate de mare preot, Anania ar fi trebuit să o exteriorizeze. Ce bine însă i s-a potrivit calificativul de „perete văruit”.

„Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Fapte 24:14-16).

Minunata mărturisire a apostolului Pavel din versetul 16 are la bază trei motivaţii fundamentale: (1) slujise lui Dumnezeu, (2) crezuse tot (şi nu doar selectiv) ce era scris în Lege şi în Proroci, (3) avea nădejdea puternică în învierea celor drepţi şi a celor nedrepţi. Astfel de motivaţii pot fi şi pentru noi suficiente, pentru a avea permanent un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

II. Aspectul îndrăznelii sfinte, sunt suficiente citatele de mai jos :

„Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.” (Fapte 4:13);

„Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus.” (1 Tim 3:13);

„Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală” (2 Cor. 3:12);

„Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos – eu, cel „smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, când sunt departe”… (2 Cor. 10:1).

III. Comportamentul linguşitor

„Omul darnic are mulţi linguşitori şi toţi sunt prieteni cu cel ce dă daruri.” (Prov. 19:6);
„Limba mincinoasă urăşte pe cei pe care-i doboară ea, şi gura linguşitoare pregăteşte pieirea.” (Prov. 26:28);
„Cine mustră pe alţii găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare.” (Prov. 28:23);
Cine linguşeşte pe aproapele său îi întinde un laţ sub paşii lui.” (Prov. 29:5);
„Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni; căci nu ştiu să linguşesc: altfel, într-o clipită m-ar lua Ziditorul meu.” (Iov 32:21-22).

Iată şi câteva citate celebre despre ipocrizie şi linguşire:

„Cine știe să lingușească știe și să calomnieze.” (Napoleon Bonaparte)
„Lingușirea este mai periculoasă decât ura.” (Baltasar Gracian)
„Investim elogiile cum investim și banii, pentru a ne fi restituite cu dobândă.” (Jules Renard)
„Mulţi îşi ascund caracterul fals şi viclean, adaptându-se la împrejurări. Dar totdeauna timpul scoate la iveală caracterul fiecăruia.” (Theognis)

HRISTOS E VIU ȘI INIMI ÎNVIAZĂ

Posted in PENTRU TOŢI PRIETENII BLOGULUI MEU, PETRICĂ PLEŞA POEZII SCRISE on 14/04/2012 by Petrică Pleşa

PRIMAVARA ESTE UN DAR MINUNAT DE LA DUMNEZEU

Trecută-i iarna, dor ți-a fost de soare,
De ghiocei, de toporași, zambile,
De ciripit de păsări călătoare,
De glasuri de copii și de copile.

De prin pământ ieșiți sunt gândăceii,
Dansează-n zboruri gâze la amiază;
Prin câmp, flămânzi, aleargă șoriceii;
Pe scurt: natura-ntreagă înviază.

Dar mai presus de dorul tău de soare,
De ghioceii ce te-nviorează,
De ciripit de păsări călătoare,
Hristos e viu și inimi înviază!

martie 2007

HRISTOS E VIU! E VIU ÎN REALITATE!

Posted in PENTRU TOŢI PRIETENII BLOGULUI MEU, PETRICĂ PLEŞA POEZII SCRISE on 14/04/2012 by Petrică Pleşa

ÎNVIEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS

„ …Nu este aici, a înviat după cum zisese.
Veniţi de vedeţi… ”

(Matei 28:6)

Era spre seara zilei „Pregătirii”,
A pregătirii pentru sărbătoare.
Alt Paşte e pe firul amintirii
Despre miraculoasa Liberare…

Pe Golgota o cărăruie duce
Şi-un trist tablou stârneşte consternare:
Cei răstigniţi pe fiecare cruce
Stau neînsufleţiţi în atârnare…

Palatul lui Pilat guvernatorul,
E deranjat târziu, în fapt de seară,
Când Iosif, cel ce sfătuia Soborul,
Sosise, Trupul lui Isus să-L ceară.

Venit cândva chiar din Arimateea,
El pânze-avea-n fâşii de in subţire;
Dorea să-şi facă sfântă datoria
Simţind în suflet „clocot de iubire”.

Pilat chemase pe sutaş îndată
Şi, întrebându-l, iată se convinse,
Dar se miră de fapta-i vinovată:
Căci Osânditul prea curând murise…
*
Plecase-n grabă Iosif sus la cruce;
Femei îl însoţiră bunăoară…
Aloe, smirnă, Nicodim aduce
Şi Sfântul Trup în pânze-mbălsămară.

Acolo, tocmai în apropiere,
Fusese o grădină minunată…
Un vânt doar fredona prin adiere
O melodie încă necântată.

Şi în acordul cel de vânt, funebru,
În nou mormânt ce fu săpat în stâncă,
Se lasă întunericul cel negru
Şi-un Trup Preasfânt în groapa cea adâncă.

Apoi intrară-n ziua de odihnă…
O ceată de ostaşi păzea mormântul…
Întreg Ierusalim dormea în tihnă,
Se odihnea în pace tot pământul.

Deodată-n întunericul cel mare
Se-mprăştie vii raze de lumină,
Deşi nu răsărise încă soare:
Un înger, iată, fu văzut să vină.

Pământul se cutremurase-n grabă…
Străjeri se prăbuşiră-n agonie…
Smeritele femei vin să revadă
Pe Cel ce… nu credeau că o să-nvie.

Privesc uimite piatra răsturnată
Şi din mormânt el, îngerul, vorbeşte:
„De ce căutaţi sub lespedea de piatră
Pe Cel ce de-azi în veci de veci trăieşte?”

Femeile stau gata de plecare
La „fraţii” lor descumpăniţi de frică,
Dar, iată, că le face-ntâmpinare
Chiar El, Cel viu, chiar El să le trimită!

Spre-a se vesti la orişice făptură:
Hristos e viu! A înviat din moarte
Astăzi „a treia zi după Scriptură”:
Hristos e viu! E viu în realitate!

15 noiembrie 2007

DIN TRISTA IARNĂ-N SFÂNTĂ PRIMĂVARĂ

Posted in PENTRU TOŢI PRIETENII BLOGULUI MEU, PETRICĂ PLEŞA POEZII SCRISE on 14/04/2012 by Petrică Pleşa

„Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre… ”
(Efeseni 2:1)

Fusese-o iarnă lungă-ngrozitoare,
Cu geruri mari și-o lume glacială
Ținută-n moarte epoci milenare
Și înșelată prin… religie goală.
*
Trecute-s zile, nopți chinuitoare
Și suferințe-n tainice suspine,
Și ceasul morții cutremurătoare…
Golită-i cupa-amărăciunii pline.

Se strigă: „Am scăpat de-nșelătorul!”
Ierusalimul intră în odihnă.
Sosit e Paștele… tulburătorul…
Mari preoți, farisei adorm în tihnă.
*
Deodată se cutremură pământul;
Lumini brăzdează-n străluciri de fulger…
Femei venite spre-a vedea mormântul
Primesc misiune sfântă de la înger…

Străjeri speriați dau buzna în cetate
La preoții cei mari, cu mare vază,
Spre-a-i înștiința de cele întâmplate:
Cum mortul ce-L păziră, înviase.

De-atunci străjerii, mesageri minciunii,
Vestesc pe bani murdari, nelegiuirea,
În schimb, extaziat, strigând: „Rabuni!”
Femei grăbite-și săvârșesc misiunea.

E ziua cea dintâi din săptămână
Și prima zi din „Anul de-ndurare”,
Este „a treia zi după Scriptură”
Ce-mparte-n două veșnicia mare;

Căci faptul glorios al Învierii
Înfrânse moartea-n lumea glacială
Și-n locul iernii triste, de milenii,
E-o veșnică și sfântă primăvară.

martie 2007

%d blogeri au apreciat asta: