Arhivă pentru salvare

PUTEREA ÎNVIERII – MESAJ PASCAL

Posted in PENTRU TOŢI PRIETENII BLOGULUI MEU, PETRICĂ PLEŞA - ARTICOLE with tags , , , , , , on 05/05/2013 by Petrică Pleşa
MORMANTUL GOL ESTE DOVADA INVIERII DOMNULUI IISUS HRISTOS

MORMANTUL GOL ESTE DOVADA INVIERII DOMNULUI IISUS HRISTOS

„Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea”
(Faptele Apostolilor 2:24)

În Cuvântul lui Dumnezeu, Învierea Domnului Isus Hristos o găsim relatată atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament în mod diferenţiat în Evanghelii, în cartea Faptele Apostolilor şi în Epistole. Aspectul profetic din Vechiul Testament avea să fie utilizat de către apostoli, drept argumentare suplimentară şi credibilă iudeilor căror le propovăduiseră Învierea Domnului Isus Hristos.

În Evanghelii, detaliile specifice fiecăruia dintre cei patru evanghelişti zugrăvesc, din punct de vedere istoric, un tablou complet al măreţului şi unicului eveniment din Univers: „Învierea Domnului Hristos”

În cartea Faptele Apostolilor nu există expresia „Hristos a înviat”, în schimb găsim repetată expresia „Dumnezeu L-a înviat…”, oferindu-ni-se o perspectivă de cugetare mai profundă decât cea istorică.

În Epistole, Dumnezeu ne revelează importanţa şi implicaţiile învierii Domnului Hristos în viaţa celor pe care „…după îndurarea Sa cea mare ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1:3b-4). Înţeleg de aici că glorioasa Înviere îşi pune amprenta pe întreaga noastră viaţă, începând cu momentul naşterii din Dumnezeu până în momentul intrării în posesia promisiunilor Sale eterne.

Referindu-mă la cartea Faptele Apostolilor şi la expresia repetată în ea :
„Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii” (vezi motto-ul),
m-am întrebat: „Când şi unde fusese legat Domnul Isus? Despre ce legături este vorba? Cât de puternice fuseseră acestea?”

Citând Psalmul 18:4-5: „Mă înconjuraseră legăturile morţii şi mă îngroziseră râurile pieirii, mă înfăşuraseră legăturile mormântului şi mă prinseseră laţurile morţii”, apoi Psalmul 116:3 „Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii”, înţelegem fără dificultate că este vorba de împrejurarea în care prelua vinovăţia păcatului întregii omeniri asupra Sa. În grădina Ghetsimani, Domnul Isus „…a început să se înspăimânte şi să se mâhnească foarte tare … cu sufletul cuprins de o întristare de moarte” (Marcu 14v.33b-34a) „…ajuns într-un chin ca de moarte, a început să se roage şi mai fierbinte şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ” (Luca 22:44). El simţea înfăşurarea îngrozitoare a legăturilor morţii. Înfăşurat cu aceste legături, încărcat cu păcatul lumii, Domnul Isus prins de către ceata de ostaşi, fusese târât la marii preoţi, Ana şi Caiafa, în Sinedriu, apoi la Pilat, la Irod şi din nou la Pilat, care I-au aplicat judecăţi nedrepte, însoţite de batjocuri şi torturi groaznice. Toate acestea, împreună cu procesul înfiorător al crucificării,
au însemnat pedeapsa în locul nostru, al tuturor, au însemnat jertfa de ispăşire pentru păcatul lumii, jertfă de un bun miros, plăcut lui Dumnezeu.
Timp de şase ore pe cruce, ca Miel al lui Dumnezeu, El satisfăcea, concomitent, dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu.

Coborât de pe cruce, trupul Său mort fusese aşezat într-un mormânt.
Mi-aş permite să spun că păcatele fiecărui individ de sub soare, constituie tot atâtea legături ale morţii care L-au înfăşurat în Ghetsimani, toate împreună, formând forţa enormă, păcatul, ce-L ţinuse în mormânt până a treia zi. „Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea”. Intensitatea acestei forţe, nu se poate intui decât prin contrast cu excepţionala descriere pe care apostolul Pavel o face puterii necesare şi folosite de Dumnezeu pentru învierea Domnului Isus: …şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi… care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o in Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi… (Efeseni 1v.17a, 18a, 19-20 a). Astfel, pentru o asemenea forţă a păcatului şi a morţii, era necesară o putere de înviere corespunzătoare, divină, net superioară, traducătorul găsindu-şi cu dificultate cuvintele cele mai potrivite pentru a o descrie… Şi când te gândeşti că aceeaşi Putere a învierii poate fi percepută şi experimentată de către fiecare dintre noi… Apostolul Pavel o cunoscuse, le-o dorea şi credincioşilor din Efes şi se ruga în continuare să o cunoască, în mod personal şi mai mult:

„Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip la învierea din morţi”
(Filipeni 3:10-11)

Poezia următoare, am primit-o din partea lui Dumnezeu în urma cugetării de mai sus, încă în anul 2004 pe când mă aflam în spital, în preajma sărbătorii Învierii Domnului, dorindu-mi de ziua naşterii mele, trăirea acestor binecuvântări divine.

Mediaş
Aprilie 2013

S.O.S. – SALVAŢI SUFLETELE NOASTRE

Posted in PENTRU TOŢI PRIETENII BLOGULUI MEU, PETRICĂ PLEŞA - ARTICOLE, PETRICĂ PLEŞA - DIVERSE with tags , , , , , , , , , , , on 28/02/2011 by Petrică Pleşa

Un S.O.S. se emană din subconştientul tău datorită „senzorului” aşezat de Dumnezeu în om şi anume „desăvârşirea cerută de cugetele lor” (Evrei 9:9c)… Iar dacă ţi l-am recepţionat, încerc să-ţi ofer ajutor pentru naufragiul tău. Acest ajutor îl preiau din cartea pe care am scris-o pentru toţi tinerii creştini şi care este intitulată :

„PRIETENIE, DRAGOSTE ŞI CĂSĂTORIE PRIN CREDINŢĂ”

Iată aşadar câteva fragmente dintr-o scrisoare primită cu circa treizeci de ani în urmă, prin care o tânără îşi destăinuie naufragiul ei sufletesc:

„Îmi revin câteodată, parcă din vis şi când văd că sunt în realitate, când văd că exist, ah !… Sunt distrusă complet ! Sunt pierdută pentru totdeauna ! Sunt cel mai nenorocit om de pe pământ ! Ah ! Bine, da, bine mai era dacă nu mă năşteam, bine mai era dacă muream de mică… Oh ! De-atâtea ori era să mor, cum de n-am murit ?!?

Să nu mai fi ajuns să văd ce înseamnă păcat şi să-i sufăr consecinţele. Da, NUMAI PĂCATUL m-a adus într-o stare atât de groaznică, mai rea decât înainte ! Da, numai păcatul. Ah ! Încă n-am ştiut cât de groaznic poate fi. Da, n-am ştiut !

V-am spus şi vă mai spun încă o dată : pentru mine viaţa nu mai are niciun sens, nicio valoare, dacă o voi trăi tot aşa. Ce rost mai are să trăiesc o viaţă plină de groază, de frică, de ruşine, de înfrângeri, o viaţă uscată ? Ce rost mai are ?!? NU, NU MAI POT SĂ TRĂIESC AŞA !
Mereu trecutul îmi revine în minte, mă înfioară. Trecutul meu mă va despărţi de Dumnezeu deşi l-am mărturisit şi părăsit. Ori înnebunesc, ori mă omor ! Şi sunt hotărâtă s-o fac ! Din două, una îmi va reuşi. Nu-mi pare rău, decât că nu mi-am trăit viaţa numai pentru Dumnezeu şi că m-am legat prea tare de Biserica X.
Atât de tare, încât dacă ar fi să mai trăiesc, n-aş putea să stau despărţită de ea. Să vă spun drept, nici nu mai am putere, nici nu mai am curaj să mai intru în Biserică.

Nădejdea mi s-a spulberat. Nu mai am nicio speranţă. Nu mai am pentru ce să trăiesc. Ah ! Îmi vine să intru în pământ !

De-aş mai găsi o singură speranţă de scăpare ! Dar de unde s-o iau ?
O, Doamne, dacă Tu mai ai grijă de sufletul meu, dacă mai este încă har şi pentru mine, găseşte-mi tu o cale de izbăvire, adu-mă Tu din nou la Tine. Dă-mi măcar o speranţă ! Dă-mi măcar un strop de credinţă ! Sunt urmărită de Satan. Văd aceasta foarte clar mai mult ca oricând. Mi-e inima plină de groază. Tremur. Plâng. Ce să fac ?
O singură scăpare : moartea. NU merit decât moartea în chinurile cele mai groaznice. Da, dacă Dumnezeu nu-mi va scoate nicio cale de scăpare, cât de curând voi pune capăt acestei vieţi. Deşi mă îngrozesc de ceea ce va urma. S-ar putea… s-ar putea ca aceasta să fie ultima scrisoare… ”

O adolescenta care regreta amarnic lipsa ei de intelepciune

Un sentiment de vinovăţie pentru tot ce ai făcut, te împovărează şi totuşi un gând ademenitor, un „refren” deja de mult cunoscut, îţi răsună insistent : „Mai mergi o dată, mai mergi doar azi !”.
O luptă cumplită te tulbură din nou. Conştiinţa îţi zice : „Destul !”, dar dulceaţa ispititoare a plăcerii e cât pe-aci să te momească. Teama de o înfrângere repetată te obsedează chinuitor. Îţi este greu, deşi n-ar trebui să-ţi fie, să te destăinui cuiva. Dacă acum vei ezita, inevitabilul, acel catastrofal „prea târziu” va deveni curând realitate. Sunt mulţi în jurul tău dar nimeni „aproape”. „Pozezi”, zâmbind tuturor : inima-ţi plânge şi constaţi trist că nu ţi se sesizează durerea… iar chinul persistă îngrozitor. Cu o astfel de stare, similară cu a fiului risipitor, de odinioară, ori fără vreo vinovăţie, ca şi când „nimic n-ai fi făcut”, precum fratele acestuia, ascultă preocuparea iubitoare pentru nepăsarea ta ori pentru starea ta de chin, a Celui ce Însuşi este Iubire :

%d blogeri au apreciat asta: